luni, 30 iulie 2012

Dispozitive infernale + Jocurile Olimpice = ? (partea ||)





Jem

   Am înaintat spre Tessa şi am stâns-o în braţe, simţind rochia ei voluminoasă protestând. M-am desprins şi am sărutat-o uşor, apoi i-am zis calm, privindu-i ochii cenuşii:
   -Trebuie să-l găsim pe Will!
   Ea încuviinţă. M-am uitat în jurul meu şi am văzut că ne aflam în centrul acţiunii. Oamenii din jurul nostru urlau, strigau şi fluturau steaguri de diferite culori şi mărimi. Ne priveau ciudat, ca şi cum eram ceva neobişnui. Probabil că şi eram. Le-am privit hainele care arătau ciudat,ca a unor mucitori...
   Ecrane mari stăteau parcă suspendate în aer şi pe el erau imagini zburând haotic cu viteză. M-am întrebat cum funcţionau, ştiind că Henry ar fi fost fascinat de ele, însă mi-am remaintit că pentru a-i povesti trebuia să ajungem înapoi.
   Acum ce? m-am întrebat, ştiind că eu eram cel care trebuia să rămână calm şi să găsească o idee. Pentru Tessa. Am aruncat o privire pe ecranele uriaşe care arătau tot fell de imagini. M-am zărit pentru o secundă, ţinând de mână o Tessa foarte speriată, cu pălăria ei cu floricele stându-i strâmb pe cap şi cu părul vraişte. Mi-am dat seama că acelea erau imagini cu oamenii din jur, aşa că am sperat să-l văd pe Will acolo.
   Iată-l. Stăpân pe sine, vorbind cu un băiat înalt cam de vreo 20 de ani. Am încercat să-mi dau seama unde era. Atunci s-a uitat spre ecran şi am simţit ceva, nu ştiu exact cum să definesc, însă ştiam în ce direcţie să merg. Era mai mult ca sigur legat de faptul că el era parabatai-ul meu.
   -Urmează-mă, i-am strigat Tessei ca să mă audă în toată harababura aceea. Ea mă privi plină de încredere şi m-am rugat să nu o dezamăgesc. Am porint să urcăm scările până pe ultimul rând. Ne-am strecurat cu greu printre oameni, cerându-ne scuze. Am ajuns la un fel de gaură în gardul care separa toţi acei oameni de partea liberă unde ne materializaserăm noi. Trebuia să fie un eveniment important. Multă lume venise. Erau lumini peste tot, agitaşie. Nu prea mi-am bătut capul cu gândurile acelea.
   Am urcat pe nişte scări, trrecând printre oameni şi ignorând privirile ciudate. O simţeam pe Tessa mai neliniştită.
   Am mai privit spre ecran, sperând să-l mai văd pe Will. Nu am avut noroc, însă au apărut şase cercuri de culori diferite intrepătrunzându-se şi peste ele scria cu negru: Londra 2012.
   -2012, şopti Tessa uimită. Jem, tu îşi dai seama câte chestii s-au inventat până acum. câte cătţi noi, câte aventuri...
   Vorbea plină de încântare şi uram să fiu eu cel care-i tăia aripile.
   -Nu avem timp, Tessa, am spus trist. Trebuie să ne întoarcem. Am privit-o cu subânţeles şi ea a oftat dezamăgită, însă m-a urmat. Priveam în toate părţile, deoarece acea legătură, acel fir pe care-l urmasem mai devreme se rupse.
   -James, am auzit o voce cunoscută şi am simţit mâna Tessei desprinzându-se de a mea. Eram destul de sus şi Will rânjea ca un dement la noi, de la capătul scărilor. Tessa a fugit spre el şi l-a îmbrăţişat. Eu rânjeam la rândul meu.
   -William.


Continuarea pe blogul Alexandra's Library
Reacții:

3 comentarii: